Povestea Mea

SUNT UN OM DISCIPLINAT

Părinții m-au educat cu dragoste, dar și cu multă disciplină. Am absolvit un liceu de matematică-fizică, apoi am urmat cursurile prestigioasei Universități de Medicină și Farmacie „Carol Davila“, încurajată de mama mea, care a văzut valențele unui medic dedicat în fiecare lucru pe care îl făceam. Mi-am îndrăgit din prima clipă meseria și, chiar și în ziua de azi, după mai bine de două decenii, o fac cu pasiunea specifică noilor începuturi.Totodată, medicina nu m-a impresionat doar prin logica, sensul și elucidările ei. Am descoperit o lume mai puțin văzută, cea de la capul bolnavului, de lângă patul pacientului. Iubirea mea față de oameni a fost clădită pe poveștile lor de viață, pe puterea omului ajuns în situații limită și capacitatea sa de a spera la mai bine. De fiecare dată, această speranță a stat și în puterile mele. Și de fiecare dată am făcut totul, chiar și imposibilul, ca să nu-i dezamăgesc.Fără duioșie nu poți fi medic, un om al oamenilor. Iar fără disciplină, fără să urmezi pașii corecți indiferent de context – fie că ai o zi mai proastă, fie că ai o dezamăgire personală – nu poți avea rezultate pozitive. Chirurgia înseamnă militărie, așa îmi spuneau mentorii mei. Și la fel ca și soldatul de pe front, când ai o misiune de salvare trebuie să faci tot ce ține de tine pentru a o duce la bun sfârșit, fără nicio abatere. Trebuie să faci totul pentru semenii tăi, dar și pentru cinstea și profesia ta. 

 

SUNT UN OM PREOCUPAT DE OAMENI

 Sunt un om preocupat de soarta celor din jurul său. Cred că atunci când înțelegi trăirile emoționale ale unui om punându-te, printr-un exercițiu de imaginație, în locul său, poți acționa cu adevărat eficient, hotărât și rapid. Iubesc decența și bunătatea. Întotdeauna am crezut că există omenie și bun-simț în rândul nostru! Trebuie doar să săpăm mai adânc în noi, mai ales atunci când mediul înconjurător – comunitatea în care ne desfășurăm viața, e supusă unor traume administrative.   Știu, e greu să fii optimist după ce stai mai bine de o oră pe zi în trafic, apoi, ajuns acasă, nu găsești loc de parcare. Și când încerci să te relaxezi la o plimbare alături de copii, să-i vezi pe cei mici călcând în mizerie și mergând lipiți de pereții clădirilor, deoarece nu există loc pe trotuar. Sunt multe lucruri mici ce vin ca o picătură chinezească, te schimbă profund, atât ca om de familie, cât și ca angajat. Am fost și sunt aproape sufletește de acești oameni ajunși pe culmile disperării din foarte multe motive. Astfel că am ajuns într-un punct al vieții în care consider că trebuie să mă implic mai mult în societate.

 

SUNT MAMĂ

Totul a căpătat alte valențe, mai profunde, atunci când am adus pe lume un copil. Lumea mea s-a schimbat sau, mai exact, am început să o privesc prin alți ochi. Prin ochii unei mame, cu blândețea, înțelegerea și răbdarea pe care ți le aduce acestă etapă din viață. Am simțit prin toți porii că micuții noștri au nevoie de sprijinul comunității în a se dezvolta. Nu e doar o vorbă aruncată în vânt aceea că „ai nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil”. Da, ei au nevoie de părinții lor, de familia lor și de toți cei din jur, care pot da o mână de ajutor atunci când lucrurile iau o întorsătură nefavorabilă. Sau chiar și atunci când mediul de viață te plafonează la strictul necesar. Copiii noștri trebuie să cunoască lumea și tot ce ține de ea, să aibă șansa de a se descoperi, să aibă posibilitatea de a accesa o educație bună și să fie îngrijiți corespunzător.

SUNT ATENTĂ LA SOARTA CELOR VÂRSTNICI

Mă înduioșează extrem soarta părinților și bunicilor noștri, condamnarea la o viață tristă din cauza brumei de venit pe care o încasează cei mai mulți dintre ei, după ce și-au bătătorit mâinile pe parcursul a peste 30 de ani de muncă. Ei nu mai pot munci. Iar societatea îi marginalizează, îi desconsideră, îi umilește. Mă doare sufletul când văd câtă amărăciune strâng în suflet unii dintre ei.
Mă supără tare condiția precară a școlarilor din România, educația mult sub ceea ce ar trebui să fie o normalitate.
Mă tulbură condiția umilitoare a femeii, a mamelor care sunt împinse de greutăți să-și dea copiii să-i crească statul sau să-i crească prin sacrificii inumane.
În loc ca Statul să ofere suplimente, alocații decente și ajutoare pentru copii, ca aceștia să crească alături de părinți, într-un mediu optim pentru dezvoltarea lor, statul preferă să plătească asistenți maternali cu sume colosale.
Ce logică neghioabă este asta?!
Așa cum știți, natalitatea este într-un declin continuu, pentru că nu se oferă niciun fel de sprijin familiilor tinere, ca acestea să aducă pe lume mai mulți copii.
Statul le arată acestor tineri cât de greu și sumbru este viitorul în această țară, prin nepăsare și chiar reproșuri absurde – „E vina noastră că ați făcut copii?”, „Vreți să trăiți din alocații?” , iar aceștia aleg să părăsească România.
Sectorul 1 va deveni un exemplu de „UITE CĂ SE POATE!” în acest sens al schimbării. Părinții vor găsi sprijin în mine și nimic nu mă va abate de la drumul pe care mi l-am trasat în următorii patru ani la Primăria Sectorului 1: O viață decentă pentru copiii noștri!

SUNT UN OM RESPONSABIL

 Pentru mine, o promisiune făcută va fi întotdeauna îndeplinită. Nu se poate altfel. Sunt sătulă de oamenii fără cuvânt, de cei care te plimbă cu vorba și apoi uită că te-au întâlnit. Urăsc ignoranța, autosuficiența, mediocritatea. Urăsc servilismul, prefăcătoria, minciuna și incompetența.Am capacitatea de a atrage alături de mine oameni care îmi seamănă, cu convingeri, maniere și educație similare mie.

SUNT UN OM PERSEVERENT

 Ca mulți dintre voi, m-am luptat cu greutățile vieții. Să devii chirurg nu este ușor. Să crești mereu în profesia aceasta, despre care nu întâmplător se spune că este un domeniu al bărbaților, înseamnă o continuă perfecționare. Pentru mine a fost o provocare. Îmi amintesc și acum cum mi-am setat țelul să fiu printre cei mai buni, dar să nu uit niciodată să fiu om, și am plecat la drum.Sunt riguroasă și perfecționistă, iar unii dintre dumneavoastră poate vor crede că acestea sunt defecte. Vă spun din toată inima că aceste două caracteristici sunt cheia succesului

SUNT UN OM CIVILIZAT

Îmi plac manierele, zâmbetul celor din jur, tonul blând și politicos.Avem nevoie de “reeducarea” semenilor în acest sens, semeni care poate au văzut toată viața lor doar un comportament dezumanizat.Pentru că funcționarul public este cartea de vizită a primarului, acordați-mi șansa de a instrui angajatul care vine în contact cu dumneavoastră. Cred cu tărie că vorba bună rezolvă jumătate din problemă și trebuie să încercăm să ne formăm în acest sens.

SUNT UN OM MUNCITOR

M-am format în Spitalul de Urgență Floreasca, care mi-a fost „acasă“ 10 ani. Am devenit medic specialist, asistent universitar și apoi medic primar, acolo. Am petrecut ani întregi muncind cu drag și spor. O școală mai bună și mai echilibrată nu pot să îmi imaginez! Apreciez la maxim colectivul acestui spital! A fost și este „capăt de linie“, adică aici ori se găsesc soluții pentru pacienți, ori nu există soluții pentru ei nicăieri în România! M-am format în spiritul acesta dur, alert, eficient, competent. Sunt făcută să studiez mereu, să găsesc soluții eficiente și rapide, sunt antrenată SĂ REZOLV!

SUNT UN OM AL TRADIȚIILOR

Din 2005 conduc o clinică de chirurgie în București. Am achiziționat cu ajutorul unui împrumut bancar un imobil emblematic pentru această zonă a Capitalei, o casă care a aparținut Familiei Romașcu, reputatul inginer care a proiectat clădirea Primăriei Sectorului 1. În imobilul achiziționat de mine a funcționat, în anii comunismului, o Secție de Poliție și, ulterior, Biblioteca Publică George Călinescu. Poate mulți dintre dumneavoastră își mai amintesc… Acest imobil mai este cunoscut și pentru faptul că în spatele ușilor sale, pentru o perioadă de aproximativ 40 de ani, a fost păstrată minunata statuetă a lui Brâncuși, “Cumințenia Pământului”. Statueta a fost achiziționată de inginerul Romașcu de la Constantin Brâncuși, în anul 1911, iar opera a stat efectiv în această casă până în 1948, când locuința a fost naționalizată.  Atunci când am cumpărat clădirea, era o ruină. Dar a fost dragoste „la prima vedere“. Am investit în ea, am consolidat-o, am redat-o oamenilor. I-am păstrat valoarea arhitecturală, vitraliile, ușile și toate decorațiunile ce puteau fi păstrate, vechi de peste 110 ani, am îmbinat noul cu vechiul, tradiția cu utilitatea, transformâd-o în cea mai caldă și mai primitoare clinică de chirurgie estetică din Europa. 

A fost și este „casa“ sufletului meu!