
PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA! ATENȚIE LA CE MÂNCAȚI!
ATENȚIE LA CE MÂNCAȚI! Pentru că nu degeaba se spune că „Paza bună trece primejdia rea”.
Secolul vitezei se manifestă nu doar în ascensiunea noastră profesională, ci și în creșterea incidenței bolilor maligne și a altor afecțiuni mai mult sau mai puțin grave. Dacă în urmă cu două decenii puțini ar fi crezut că alimentația tot mai accesibilă și mai atrăgătoare, ne poate îmbolnăvi, astăzi lucrurile sunt clare, bazându-se pe cercetările oamenilor de știință. În fața unui simplu test, orice necredincios se poate întoarce pe calea cea bună. Testul, bazat pe gustatul unui măr dintr-un pom de pe marginea drumului, de la noi de la țară, și gustatul dintr-un „măr de aur”, mare și lucios, importat din te-miri-unde, dovedește de fiecare dată că alimentația actuală este hrană pentru ochi, nu și pentru organism, gustul fiind lipsit de orice naturalețe. Prezența chimicalelor este vizibilă, prin aspectul nerealist al fructului, dar și prin lipsa aromei autentice de măr, cu care, din fericire, noi românii am trăit până nu de mult.
Dacă în ultimii 30 de ani am dat frâu liber experimentelor culinare, acceptând produse nesănătoase în alimentație doar pentru că reprezentau ceva nou, precum margarina cu gust de șuncă, hamburgeri, fast-food și tot felul de produse de patiserie sau panificație, care mai de care mai bine și frumos crescute, acum e timpul să conștientizăm repercusiunile a ceea ce mulți au crezut că reprezintă un element al vieții bune din țările evoluate. Mitul s-a spulberat pentru tot mapamondul atunci când tot mai mulți cercetători au dovedit, prin studiile lor, că pesticidele, stimulatorii de creștere, aditivii și modificarea genetică a alimentelor ne macină organismul, favorizând apariția unor boli chinuitoare. Conform statisticilor, în mai puțin de un deceniu, în fiecare familie va exista un bolnav de cancer, cu precădere în zona gastroenterologiei. Pentru a evita împlinirea acestui prognostic sumbru, omul prezentului trebuie să învețe să identifice și să se ferească de sursele de îmbolnăvire, fie alimentare, fie din mediul în care locuiește sau își desfășoară activitatea zilnică.
Veți avea nevoie, în căutările dumneavoastră, de îndrumători dezinteresați. De persoane care nu tânjesc să se îmbogățească vânzându-vă panacee universale. Veți avea nevoie de profesioniști onești care nu se tem să spună adevărul, chiar dacă acesta deranjează grav. De experți împreună cu care să găsiți soluțiile la toate problemele cu care vă confruntați zi de zi, ceas de ceas.
Credeți-mă pe cuvânt, pandemia de COVID este doar una dintre probleme, poate cea mai puțin importantă problemă pe care o avem în acest moment, noi ca omenire. Restul sunt ascunse, nevorbite, nedezbătute, a căror efecte ne erodează sănătatea „pe tăcute”, ne scurtează zilele „pe furiș”, ne îmbolnăvesc copiii fără să putem să ni-i protejăm în vreun fel.

Lasă un Comentariu