
CUM DECONTAMINĂM FRUCTELE ȘI LEGUMELE?
Cum decontaminăm fructele și legumele pe care le cumpărăm din comerț? In niciun fel.
Dacă avem suspiciunea că fructele si legumele pe care dorim să le cumpăram sunt nocive, atunci acestea NU MAI TREBUIE ACHIZITIONATE. Spălarea cu apă cu sare, sau cu săpun, a legumelor în ideea că scăpăm de substanțele nocive din acestea, este un mit.
Odată ce problematica acestor substanțe nocive a fost abordată tot mai des în spațiul public, au apărut și anumite „trucuri” despre care s-a spus că ar putea decontamina fructele și legumele tratate cu pesticide. Mai mult decât atât, de curând au apărut săpunuri și soluții speciale pentru curățarea și deceruirea fructelor și legumelor.
Nu mă conving deloc. Cel puțin pentru moment. S-a vehiculat că spălarea acestora cu săpun și apă caldă le curăță de substanțe, sau că dacă sunt ținute în apă cu sare sau bicarbonat de sodiu înainte de consum, toxinele se neutralizează. Nimic mai fals, din păcate! Niciuna dintre aceste metode nu s-a dovedit științific a fi utilă în reducerea concentrației de pesticide sau îngrășăminte dintr-o legumă sau fruct, cu atât mai mult cu cât merele, portocalele și lămâile sunt, adesea, învelite într-un strat protector de ceară care nu permite pătrunderea apei în profunzime și nici a unor agenți de curățare. Nu consumați coaja acestor fructe. Ceara se fixează de pereții tubului digestiv și favorizează, în timp, apariția cancerelor intestinale.
Au apărut în comerț niște aparate care determină nivelul de nitrați din legume și fructe. Și deși sunt peste 20 de substanțe a căror limite pot și depășite și astfel leguma sau fructul să devină nocive pentru sănătatea noastră, pentru moment trebuie să ne mulțumim doar cu această determinare.

Lasă un Comentariu