
AM AUZIT CĂ NU AR FI BINE SĂ MÂNCĂM CEREALE CU LAPTE…

Adică de ce să nu mâncăm cereale cu lapte?! Li s-a pus pata unor specialiști pe cerealele din comerț … Cum că ar avea o groază de probleme. Hopaa. Abia acum au descoperit specialiștii chestiunea asta?! Sunt 30 de ani de când ne-au invadat magazinele. Nimeni nu s-a luat de aceste cereale până acum, și acum, dintr-un motiv sau altul, aceste cereale au devenit victimele unor denigrări în masă. Ok! Până la un punct, ei, specialiștii, au dreptate! Unele cereale sunt de-a dreptul niște porcării! Dar nu toate cerealele sunt la fel.
Avem acum la alegere pe rafturile magazinelor tipuri de cereale foarte okay, variante și pentru copii, și pentru diabetici, și bio, și pentru ameliorarea tranzitului intestinal, și pentru slăbit! Că doar nu mâncăm o dată pe zi, la mic dejun, și avem pretenția ca să fie meniul PERFECT plin de toată sănătatea din lume. Este un simplu meniu, un simplu fel de mâncare, rapid și la îndemână, pentru noi toți, dimineața! Eu aș spune că de fapt în aceste cereale de calitate, adică în acelea care conțin multe fructe uscate, alune și cereale de proveniență și sursă bio, deci acele cereale de calitate dacă le-am mânca cu iaurt sau cu kefir, ar fi chiar foarte, foarte bine. Să vă explic și de ce.
Iaurtul și kefirul aduc în organism probiotice. Ce sunt probioticele?! Niște microorganisme care ajung în intestin și fac bine, ne detoxifică, ne omoară bacteriile rele de p-acolo. Sunt hărnicuțe și bune aceste bacterii… Dar aceste probiotice trebuie să mănânce și ele ceva. Și ce credeți că mănâncă ele?! Carbohidrați! Deci iată cum se îmbină utilul cu plăcutul. Mai mult decât atât, kefirul, adică probioticele, împiedică absorbția masivă a glucozei provenită din carbohidrați, si previne astfel și creșterile abrupte de insulină în sânge. Deci stările de „foame acută” nu mai există.
„Mâncarea” probioricelor se numește prebiotic. Deci carbohidrații, fibrele, fructele uscate din cerealele de calitate reprezintă prebiotice, atât de importante în hrănirea și supraviețuirea probioticelor. Eu mai adaug la bolul meu de cereale cu iaurt, și banane proaspete sau zmeură, căpșuni proaspete sau chiar afine. Uneori mai pun câteva migdale sau nuci. Sau chiar semințe de dovleac. În acest mod, această combinație devine de fapt un mic dejun complex care conține de toate, prebiotice, probiotice, hrana pentru trup și minte. Și toate bune și gustoase!!!
Eu zic că nu trebuie să exagerăm cu „reguli și regulamente”, cu absurdități și restricții. Să lăsăm oamenii să mănânce ce vor, dar cu moderație, calitate și echilibru.
Stimați specialiști ce aveți de spus despre obiceiurile „proaste” ale francezilor, croissant- ul cu ciocolată sau cu gem. Sau felia de pâine prăjită cu unt și cu dulceața. Nu credeți că și acestea ar trebui interzise ?! Sau ce părere aveți despre fasolea cu bacon a englezilor?! Credeți că ar trebui să mâncăm fasole dimineața?!
Vă rog să mă credeți că până la vârsta pe care o am și la experiența acumulată am trecut prin toate fazele posibile … Mi-au auzit urechile o groază de prostii de genul nu mâncați brânză că deveniți dependenți, aruncați laptele că e o porcărie, nu mâncați decât la 15 sau 25 de ore distanță între mese, că altfel nu știu ce se întâmplă… Nu mâncați pâine albă, mâncați pâine neagră. După aia, nu mâncați pâine neagră mâncați pâine albă! Apoi mâncați pâine intermediară dar nu congelată. Să fie în folie dar să nu fie împachetată. Să fie împachetată dar neambalată… Și tot așa… Știți ceva? Mâncați clătite dacă aveți chef, mâncați ce vreți! Dar puțin, cu calm nu cu furie și emoții înecate… Iar dacă vreți să slăbiți, uitați de regulile astea prostești… Am luat-o razna complet, inventăm diete cu grăsime, diete cu glucide, diete cu apă, diete cu „ostropel” sau cu „ficăței de pui” … Aiureli… Vă rog frumos! Totul pleacă de la cap. Hai să începem cu dieta “de la cap”. Dacă vrei să slăbești atunci PSIHOLOGUL este pe primul plan. Și motivația! Automotivează-te! Iar după aceea există o singură regulă pentru a slăbi. Mănâncă mai puțin!

Lasă un Comentariu