
CE SUNT ZGOMOTELE “COLORATE”?

Bebelușii cunosc din perioada fetală zgomotele intestinale ale mamei, dar și bătăile inimii și alte sunete care se produc în interiorul corpului – numite și zgomotele „colorate”. De aceea, după naștere, singurele zgomote familiare copiilor sunt cele ritmice, monotone și nu foarte intense. Orice alte zgomote îi pot deranja sau obosi. Zgomotul alb trebuie să fie format din toate frecvențele sonore redate aleatoriu la aceeași amplitudine. Zgomotul alb nu se găsește în natură. Zgomotul alb maschează astfel sunete deranjante și reduce în acest mod factorii de stres pentru cei mici. Nu doar copiii se liniștesc datorită zgomotelor albe; acestea au efecte benefice și pentru adulții care suferă de insomnii sau de acufene ( senzații sonore de zumzet sau vâjăit care nu există de fapt). Exemplele de zgomot alb includ: zgomotul de apă curgând la robinet, de ventilator, de televizor la care s-a terminat programul, aparat de aer condiționat. Nu pentru toată lumea zgomotele albe funcționează la fel. Zgomotul ploii, al valurilor mării, bătaia vântului, sau zgomotul dușului sunt exemple de zgomot roz, alternativa la zgomotele albe, cu valențe liniștitoare și destresante. Iar zgomotul pe care îl auzim în avion este mai degrabă un zgomot maro. Puteți găsi pe internet site-uri unde aveți descrise și puteți auzi zgomotele de diferite culori. Vă asigur că este foarte interesant.
Există aparate care generează zgomotul alb, astfel că utilizarea acestora în incinta căminului dvs poate diminua efectele nedorite ale zgomotelor de intensitate mare care sunt nocive. Un studiu realizat în 1990 pe un eșantion de 40 de bebeluși, și publicat într-un jurnal de pediatrie, “Archives of Disease în Childhood”, arată că 80% dintre copii se liniștesc și adorm după doar 5 minute de ascultare a acestui tip de sunete sau zgomote, zgomotele albe. Un studiu, “The Moderate Brain Arousal”, realizat în 2007 de Siskstrom & Soderlund, arată că sunetele albe pot fi bune pentru concentrare și sunt benefice și în cazul copiilor diagnosticați cu ADHD. Cu toate astea, specialiștii sugerează că excesele pot fi dăunătoare. Un studiu realizat în 2003 de către Edward Chang și Michael Merzenich, publicat în revista Science, conchide că expunerea prelungită la zgomote albe îi privează pe copii de alți stimuli, iar asta poate duce la încetinirea dezvoltării. Deci MODERAȚIE este cuvântul de ordine.

Leave a Comment