20 Jan Înlăturarea cicatricelor de la piercing-uri

Faţa, sânii, picioarele, pe scurt opera ce iese din mâna unui chirurg estetician poate fi la fel de intens discutată ca orice alt act creativ care ajunge la publicul larg. E nasul prea mic, sunt sânii prea sus sau prea jos, picioarele prea subţiri? Subiectivitatea, care se materializează în unele cazuri cu nemulţumirile celui care îşi face o operaţie estetică, este dată atât de imaginea pe care şi-a creat-o despre sine înainte de intervenţie, cât şi de nerespectarea celor câteva reguli de aur pe care orice pacient ce vrea să schimbe cu bisturiul ceva la aspectul sau fizic trebuie să le ştie şi să le urmeze cu sfinţenie.

Tuturor pacienţilor le expun pe larg regulile de aur după orice intervenţie de chirurgie estetică, li se înmânează un consimţământ şi un bilet de externare, semnează pentru luare la cunoştinţă, li se repetă la fiecare întâlnire cu personalul medical ce au voie şi ce nu să facă în perioada postoperatorie, şi cu toate astea unii tot nu acordă importanţă cuvenită vindecării. Iar când se întâmplă să nu respecte aceste reguli, rezultatele pot fi dezastruoase. Rezolvarea este o nouă intervenţie chirurgicală.

Iată câteva dintre reguli:

  • Să respecte întrutotul indicaţiile medicului, să anunţe în cel mai scurt timp clinica de orice eveniment nedorit (sângerări, lovituri, dureri, febră etc).
  • În cazul intervenţiilor la sâni, să nu conducă decât maşina hidramată 6 luni după operaţie, să nu practice timp de 6 luni niciunul dintre sporturile care solicită braţele (tenis, baschet, volei, înnot, aerobic, fitness, etc).
  • În cazul intervenţiilor la nas să nu poarte ochelari timp de 6 luni.
  • Să evite expunerea la soare şi temperaturile extreme în primele 6 luni după operaţie.
  • Să consume postoperator mai multe proteine (carne, lapte, ouă, brânzeturi) pentru o refacere cât mai rapidă a ţesuturilor.
  • Să evite fumatul, să evite stresul, nopţile nedormite.
  • Să nu se îngraşe: dacă după o lipoaspiraţie te îngraşi, toată grăsimea se va depune exact în zonă de unde a fost scoasă, se depune neuniform, formând sechele adesea definitive.
  • Să-şi păstreze echilibrul psihologic şi să aibă răbdare ca vindecarea să survină complet. Să gândească pozitiv.